O casnică

Tu vii şi pleci şi iarăsi vii…şi mâine pleci din nou!

Se-nchide uşa-n urma ta,ca uşa de cavou…

Tăcerea mă-nfăşoară strâns,ca giulgiul din sicrie

Dar eu nu plâng şi nu mă zbat,deşi sunt încă vie!

Târziu,când liniştea o spargi cu paşii oboşiti

Mi-adun în grabă sufletul şi ochii prăfuiţi,

Îmi scutur pletele din mers…şi mi le pun la loc

Şi zâmbitoare,tremurând,deschid uşa la bloc.

Nici tu nu ştii dacă trăiesc,sau dacă am murit

E-atât de mică diferenţa,că nici nu te-ai gândit!

Ce mai contează atâta vreme cât doar un lucru ţi-am cerut:

Să-mi povesteşti ce e în lumea din care eu ,am dispărut.

Rădăcini

Sunt o răchită prizonieră în mâlul din Bahlui!

Din tufele de brusturi ce îmi acopăr faţa,

Privesc înfrigurată,un râu ce-n vadul lui

Îmi duce-ncet la vale,norocul ,rostul,viaţa.

Aş vrea să îmi aplec bătrânul trunchi spre apă,

Ca în oglinda ei să văd ce-am devenit;

Dar apa,ca şi timpul,cu duşmănie sapă

Şi malul de sub mine,abrupt,s-a prăbuşit.

Cu cioate dezgolite mai caut încă valul

Cel plin până-n adâncuri cu glasuri de copii

Şi tot cu ele-ncerc să urc odată malul,

Să îi mai văd zburdând pe uliţe,prin vii.

Poate îi văd pe tata desculţ prin iarba deasă,

Cum fuge dupa minge,se-mpiedică,se-amuză

Râdeam ,căci nu ştiam ,că în curând ne lasă

Să ne luptăm cu viaţa,ca-n braţe de meduză.

Şi-n pragul gol al casei,se-nfiripă bunica

Pe sub căuşul palmei priveşte spre Bahlui.

Dar unde-or fi nepoţii ? Că toată ziulica

Se hârjonesc pe gârlă,sau umblă-n sat hai -hui!

Bunica nu-i mai vede…doar eu despre ei ştiu,

Că-i fiecare acum matur,la casa lui,

Cu inima uscată şi sufletul pustiu,

Căci râsul le-a rămas in mâlul din Bahlui.