Mos Craciun emigrant

Sa nu fiti tristi copii,destul ca mosul plange,

In timp ce baga-n sac tot ce-a putut el strange

Prin munca,sacrificii,dureri si umilinte,

Sa-si bucure acasa,cele mai dragi fiinte.

E inca tanar mosul,dar are parul alb

Nu-i rubicon ca-n basme,e garbovit si slab

Nu poarta nici costumul cel rosu si cochet

Nu-mi da in brate darul…trimite un pachet

Si cat de mult aduce la trasaturi cu tata,

Ce-n Spania-i plecat,inca un an si…gata

Langa bradut va sta,alaturi de mine…

Si-atunci,chiar fara dar,o sa ma simt mai bine.

 

P.S. Nu sunt copil,sunt mama,dar simt ca voi copii

Nici eu nu am avut un brad…sau jucarii

Pe tatii vostri-acum vi-i ia strainatatea

Pe-al meu mi l-a luat,brutal,securitatea

 

Un semn…

Am fost o vreme pe pământ,dar parcă nici n-am fost
Nici urmă nu a mai rămas dintr-un destin anost
Un semn pe glob dacă lăsăm aș fi avut un rost,
Doar dacă el ar fi-însemnat un lucru bun,nu unul prost
Aș evada în Univers,s-o iau de la-nceput
Poate acolo aș putea ce-aicea n-am pututu
Doar partea goală din pahar o viață am băut
O vreau pe cea plină…și mai vreau,să fac ce n-am făcut

Vreau ochi în ochi cu Dumnezeu să stau..și să ascult,
Motivul pentru care,eu,n-am meritat mai mult
O pasăre voiam să fiu,spre cer să mă avânt
Dar El a hotărât să fiu…un vierme pe pământ

Pentru fiica mea

Eşti primavara mea frumoasă născută dintr-un ger perfid,

Eşti picătura mea de ploaie căzută pe un sol arid,

Eşti bogătia cea mai mare din câte mi-a fost dat să stiu….

Deci n-am fost nicicând săracă… şi niciodată n-am să fiu!

Azi…plouă!

Azi plouă în neştire şi sufletu-mi despoaie

De haina lui călduţă,aripile-i înmoaie,

Şi stinge în adâncuri şi ultima văpaie…

Azi plouă iar cu lacrimi la mine în odaie

Şi plouă cât să crezi  că e sfârşit de lume,

Zăgazul minţii,rupt,se năruie cu spume,

Stârnind de prin cotloane năluci fără de nume…

Azi plouă delirant,doar pentru mine anume!

Mai plouă chinuit,cu picături bolnave,

Ce-mi şiruiesc pe trup ca rătăcite nave,

Sortite să-si culce bătrânele…..

În mâlul neputinţei,lângă mai vechi epave….

Totul,sau nimic

Am fost o vreme pe pământ,dar …parcă nici n-am fost;

Nici urmă nu a mai rămas dintr-un destin anost .

Un punct pe Glob dacă lăsam,ştiaţi c-aici am fost…

Dar dacă nu însemni nimic,nici punctul n- are rost.

Aş evada în Univers,s-o iau de la început,

Poate acolo aş putea ce aicea n-am putut.

Doar partea goală din pahar,pe terra am băut

O vreau cea plină… şi mai vreau ce pân-acum n-am vrut.

Vreau ochi in ochi cu D-zeu să stau şi să ascult,

Motivul pentru care eu,n-am meritat mai mult?!

O pasăre voiam să fiu,spre cer să mă avânt…

Dar El a hotărât să fiu,un vierme pe  pământ.

Hârleţul

Hârleţul morţii sapă…întoarce  dedesupt

Destine putrezite, le-acoperă cu lut,

Durerea o tasează şi pune pe ea flori…

Hârleţul face totul,poţi liniştit să mori!

Ascunde-adânc ,complice,trufia celui ‘dus’

Şi umilinţa neagră a vieţii spre apus

Retează plânsul cald al rudelor…şi lasă

Un ciot de egoism ‘ Eu mă mai duc acasă !’

Coşmar

Pe străzi înguste şi pustii,mânat de-o spaimă monstruasă,

Alerg greoi pe întuneric…nu-i luminată nicio casă!

Nu-mi ştiu teribilul hăitaş,da-i simt în ceafă răsuflarea

Şi-o ură neagră, îngheţată ,ce o emană arătarea…

Nu ştiu măcar ce poate fi…dacă e om sau e strigoi,

Dar sigur ştiu că o să mor,de-ntorc privirea înapoi.

Găsesc o scară şi o urc crezând că-n capăt e scăparea

Dar nu-i aşa,acolo sus,pândeşte neclintit teroarea,

Ridic privirea şi zăresc bălăngănind nişte picioare

Şi simt că e un disperat ce-atârnă în spânzurătoare.

Nu pot pe lângă el să trec…dar nici nu pot da înapoi…

Mă copleşeşte neputinţa,ca un vâscos şi greu noroi

Ţip înăuntru,fără glas,cer milă de la Dzeu

Şi cred c-aud: Trezeşte-te!E numai un coşmar de-al tău

Dureri cu draci (la dentist)

Într-o măsea de minte,toţi dracii-mi sfredelesc…

Cu dălţi şi cu ciocane canale îşi croiesc,

Îmi scormonesc prin creier,se caţără pe tâmplă,

Sperând să înţeleagă,ce dracu se întâmplă!

Nu înţeleg cum dracu,am reuşit chiar eu,

Să-mi fac, ce nici Satana nu îmi făcea mai rau!

Ce naiba vă cruciţi atât? Doar toată lumea spune,

Că iadul vostru e pavat tot cu intenţii bune…

Am vrut pe mama s-o ajut,pe frate-miu săracu

Şi-am ajuns de mila mea să plângă chiar şi dracu!

M-am dus urgent la un dentist,să-mi văd măseaua scoasă

Şi-am nimerit o doctoriţă a naibii de  , pioasă’.

Uitându-se in gura mea,pe dată a decis:

De cancer sau de boală grea tu ai să mori precis!

Ai pufăit cât  şapte turci şi ai băut cafea!

Cu dracu ţi-ai făcut în cârd…şi-apari în faţa mea?

O,Doamne,Tu Măicuţa mea şi fiule Iisus…

Să mă iertaţi că mâna mea pe spurcăciune-am pus!

Apoi pe scaun m-a strivit sub bustu-i de văcuţă

Şi leşinând,mi s-a părut,c-avea şi coarne şi codiţă !

Cu sângele pe buze-întins şi lacrimi in bărbie,

O păcătoasă îşi jura: o ,sfântă’ să nu fie…

Fugea spre casă şi-şi scuipa toti dracii în batistă

Să vadă ei cu ochii lor,că iadul pe pământ …există!

Boul, sau buhaiul?(parodie – viata la tara)

Pămantu-i îngheţat ,inert,

Sub gerul care muşcă piatra

Doar oalele au dat în  fiert

Stropind  cu mărgeluţe vatra.

O ţaţă iese-n pas alert

Cu doniţa,să mulgă vaca…

Din cuşca lui,Grivei,expert,

Se gudură un pic şi… iaca !

Găinile in cor strident

De chirăieli stresează vita ,

Care tresare violent

Şi-n doniţă-şi bagă copita.

Mâhnită rau de incident,

Cât şi de viaţa ei nasoală,

Femeia-înjură indecent,

Şi plânge-apoi cu capu-n poală.

Bărbatu-întors de la bufet,

Confuz îşi tot frământă moaca…

Un lucru-i pentru el incert:

Care-i nevasta,care-i vaca?

Şi-atunci ,n-ar fii mai înţelept,

Când viaţă grea de vită ai,

Decat să-ţi iei un bou inept,

Să-ţi ‘ tragi ‘ mai bine un buhai?

O casnică

Tu vii şi pleci şi iarăsi vii…şi mâine pleci din nou!

Se-nchide uşa-n urma ta,ca uşa de cavou…

Tăcerea mă-nfăşoară strâns,ca giulgiul din sicrie

Dar eu nu plâng şi nu mă zbat,deşi sunt încă vie!

Târziu,când liniştea o spargi cu paşii oboşiti

Mi-adun în grabă sufletul şi ochii prăfuiţi,

Îmi scutur pletele din mers…şi mi le pun la loc

Şi zâmbitoare,tremurând,deschid uşa la bloc.

Nici tu nu ştii dacă trăiesc,sau dacă am murit

E-atât de mică diferenţa,că nici nu te-ai gândit!

Ce mai contează atâta vreme cât doar un lucru ţi-am cerut:

Să-mi povesteşti ce e în lumea din care eu ,am dispărut.