Sa nu fiti tristi copii,destul ca mosul plange,
In timp ce baga-n sac tot ce-a putut el strange
Prin munca,sacrificii,dureri si umilinte,
Sa-si bucure acasa,cele mai dragi fiinte.
E inca tanar mosul,dar are parul alb
Nu-i rubicon ca-n basme,e garbovit si slab
Nu poarta nici costumul cel rosu si cochet
Nu-mi da in brate darul…trimite un pachet
Si cat de mult aduce la trasaturi cu tata,
Ce-n Spania-i plecat,inca un an si…gata
Langa bradut va sta,alaturi de mine…
Si-atunci,chiar fara dar,o sa ma simt mai bine.
P.S. Nu sunt copil,sunt mama,dar simt ca voi copii
Nici eu nu am avut un brad…sau jucarii
Pe tatii vostri-acum vi-i ia strainatatea
Pe-al meu mi l-a luat,brutal,securitatea
Like this:
One blogger likes this post.
Imi cer scuze ca aceasta poezie nu am mai scris-o cu diacritice